2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024

Parcuri muribunde

http:http://www.youtube.com/watch?v=NPiSGhf0hpQ
Canicula a afectat parcurile din Bănie, după cum au constatat angajaţii Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL).  
În Parcul „Puşkin“, vegetaţia este arsă. Ceva mai bine stau Parcurile „Sfântul Dumitru“, „Mihai Bravu“ şi „Nicolae Romanescu“, însă nici aici cei de la regie nu au reuşit să salveze toată verdeaţa. Funcţionarii publici au pus la punct un proiect prin care solicită circa 1,3 milioane de lei pentru achiziţionarea de aspersoare.
„Udarea automată este unica soluţie. Sperăm ca proiectul propus de noi să treacă de consiliul local şi astfel să demarăm procedura de licitaţie pentru aspersoare, care sunt singura şansă pentru ca parcurile să nu moară“, a declarat viceprimarul Gheorghe Nedelescu.  
Edilii intenţionează să iniţieze o acţiune de reamenajare a parcurilor. În prima fază, vor fi aduse covoare de gazon, după care vor fi plantate cât mai multe flori. De asemenea, pe Calea Bucureşti au fost amplasaţi mai mulţi hidranţi la care angajaţii RAADPFL pot conecta furtunurile pentru udarea spaţiilor verzi de pe domeniul public.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU